Se reia “garanția” pentru sticle din 30 noiembrie și se specifică suma pe care o vor primi cei care returnează ambalajele.

Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, a anunțat că sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile va intra în vigoare la data de 30 noiembrie.

Prin acest sistem, la achiziționarea unui produs (cum ar fi apă, băuturi răcoritoare, bere sau vin) se va plăti o garanție de 50 de bani pentru ambalajul respectiv. După ce ambalajul este golit, acesta poate fi returnat, iar suma corespunzătoare garanției va fi restituită.

Președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc, a declarat că a avut o întâlnire cu Mircea Fechet, ministrul Mediului, pentru a discuta despre implementarea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Concluzia principală a întâlnirii: în 30 noiembrie 2023 va intra în vigoare sistemul de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile! Pas important în direcţia creşterii gradului de colectare selectivă în România! AMR apreciază determinarea Ministerului Mediului condus de dl ministru Fechet, de a implementa această legislaţie şi de a sprijini administraţiile locale în procesul de gestionare a deşeurilor

Emil Boc

Conform informațiilor, cadrul legal care reglementează implementarea acestui sistem a fost adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 în octombrie 2021. Scopul acestui sistem este să introducă în România un mecanism care presupune plata unei garanții de către consumatori în momentul achiziționării de la comercianți a produselor care au ambalaje primare nereutilizabile, urmând ca această garanție să fie returnată ulterior. Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare a fost desemnată ca administrator al acestui sistem în România, prin Hotărârea de Guvern nr. 1059 din 24 august 2022.

Sistemul de garanţie-returnare vizează plata unei garanţii de 50 de bani atunci când cumpărăm o băutură (apă, băutură răcoritoare, bere, vin etc.) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul îl va aduce într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără să fie condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Cine va gestiona acest sistem?

Cu privire la administratorul sistemului, compania RetuRO Sistem Garanție Returnare are trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu. Statul român este, de asemenea, un acționar public, deținând 20% din acțiunile companiei.

Implementarea sistemului de garanţie-returnare în România vizează integrarea acesteia din urmă în tendinţele europene, având în vedere că majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au implementat deja acest sistem. Scopul acestui sistem este de a colecta din piaţă şi de a introduce ambalajele într-o economie circulară ajutând România să atingă ţintele naţionale de colectare şi reciclare stabilite la nivel european. Acestea cer ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piaţă, iar până în anul 2029 – 90%. Un aspect important de precizat îl reprezintă faptul că odată implementat acest sistem al garanţiei-returnare va fi obligatoriu pentru producători şi comercianţi, iar tratarea acestuia ca fiind facultativ va atrage amenzi considerabile.

Producătorii vor trebui să plătească un tarif de administrare al SGR, calculat în funcție de material, greutate, volum și cantitate.

Sistemul implică obligații pentru producători, comercianți și consumatori. Producătorii și comercianții sunt obligați să se înregistreze în SGR printr-o notificare specială, să se înregistreze într-o bază de date și să încheie contracte de prestări servicii cu administratorul SGR. În caz contrar, comercianții nu vor putea comercializa produse cu ambalaje provenite de la producătorii neînregistrați în SGR sau de la distribuitorii acestora. Producătorii care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile au avut obligația de a se înregistra în baza de date gestionată de administratorul SGR până la data de 28 februarie 2023.

Sursa: StirileProTV

Ti-a placut articolul? ->

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *